Școala Primară Bilingv Română – Engleză

Școala Primară

Bilingv

Română – Engleză

Deschiderea unei noi clase de nivel primar
la Școala Montessori Atlas

ȘCOALA GIMNAZIALĂ MONTESSORI ATLAS

are plăcerea de a anunța deschiderea unei noi clase de nivel primar, începând din septembrie 2025! Aceasta va funcționa în sistem bilingv română-engleză și va oferi o experiență educațională unică, dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 9 ani.

CE ADUCE NOU ACEASTĂ CLASĂ?

Noua clasă bilingvă va găzdui inițial copii din clasele pregătitoare, întâi și a 2-a (6-9 ani), urmând să evolueze într-un mediu educațional pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Aceasta va funcționa după principiile pedagogice Montessori și va fi susținută de cadre didactice calificate:

  • Profesor calificat, cu diplomă AMI pentru nivelul 6-12 ani și experiență atât în predarea Montessori, cât și în sistem tradițional.
  • Profesor de limba engleză, cu certificat AMI de orientare pentru nivelul 6-12 ani, care va asista copiii în dobândirea competențelor limbii engleze. Acesta este prezent în clasă pe tot parcursul zilei, folosind cât mai mult limba modernă în comunicarea cu copiii.
  • Profesor de limba germană, vorbitor nativ, care va aduce un plus de diversitate culturală și lingvistică în clasă și va susține copiii în învățarea celei de-a doua limbi moderne

CUM SE PREDĂ LIMBA ENGLEZĂ?

Experiența de învățare a limbii engleze este gândită astfel încât să combine abordarea academică cu metode interactive și practice:

  • ore de limba engleză dedicate lucrului în grupuri, formate după nivelul de cunoștințe al elevilor;
  • follow-up/ lucru individual urmat de sprijin personalizat din partea profesorului pentru atingerea performanțelor individuale
  • comunicare directă zilnică, în contexte diverse, precum tranziții, jocuri, rutine, proiecte, situații de viață practică. 
  • prezentări din curriculumul Montessori în limba engleză, care vor complementa prezentările cheie oferite de profesorul principal, creând contexte practice de explorare a limbii prin intermediul tematicilor studiate. 

Limbă și comunicare

Limba și literatura română

Limbă modernă 1, engleză

Limbă modernă 2, germană

Matematică

Geometrie

Istorie (culturi, civilizații, religii, ed. civică)

Geografie

Biologie

Educație fizică și sport

Artă

Muzică

Învățători cu pregătire Montessori internațională (după standardele AMI), cu experiență în lucrul cu copiii

Materiale didactice originale – Nienhuis Montessori

Trei medii special amenajate, respectând nevoile copiilor de vârstă primară, cu săli de clasă spațioase

Activități zilnice în aer liber în spațiul complexului (loc de joacă adaptat vârstei, ieșiri în grădina complexului)

Limba engleză si limba germană cu profesori dedicați – învățarea se face prin lecții de limbă engleză/germană, comunicare directă, joacă, cântece și lectură

O clasă bilingvă română-engleză, în care limba modernă este studiată atât prin lecții directe de limbă, cât și prin comunicare intensivă în limba modernă și prezentări Montessori din diferite arii curriculare susținute în limba engleză

Ieșiri în grupuri mici de tip „Going out”, precum vizite la muzee, expoziții, ateliere, sau care presupun implicarea copiilor în activități ale comunității

Perioade de observare a clasei de către părinți

Întâlniri individuale cu părinții – două întâlniri periodice anuale, sau oricând este necesar

Colaborare cu psiholog pentru observarea copiilor și consilierea învățătorilor

Rechizitele necesare pe tot parcursul anului

Ateliere și workshop-uri Montessori pentru părinți pentru a cunoaște mai bine caracteristicile copiilor de 6-12 ani și principiile Montessori specifice acestei vârste

Hrană sănătoasă folosind ingrediente de calitate – gustare de dimineață (legume/fructe), prânz asigurat prin catering de la Bucătăria ZEN, gustare de după-amiază

Tabără de vară, excursii și drumeții care facilitează coeziunea grupului, construirea de relații și exersarea abilităților de viață practică în contexte diverse.

CUM VĂ PUTEȚI ALĂTURA COMUNITĂȚII NOASTRE?

Dacă sunteți interesați, vă invităm să intrați în contact cu noi programând o vizită la școală, pentru a explora mediul educațional, a cunoaște echipa noastră și a descoperi valorile și principiile care ne ghidează.

Fiecare familie e importantă pentru noi, de aceea ne propunem să vă oferim timp individual pentru a ne cunoaște. 

Contact

Programează o vizită

Vizitează-ne atunci când școala este în activitate. Nu căuta avizierele sau să evaluezi baza materială. Uită-te la elevi!

Pentru aceasta merită să programezi o vizită.

Când ajungi, caută indicii care să îți arate că toți copiii sunt implicați, interesați de ceea ce fac și lucrează din greu.

Nu căuta indicii de ordine. Uneori, învățarea are loc în spații zgomotoase, unde copiii lucrează în grupuri fără ca profesorul să intervină prea mult. Oriunde te vei uita ar trebui să poți resimți o senzație de activitate sârguincioasă.